Iartă!

„Uneori, cea mai mare formă de iubire este iertarea.” - Anonim

Eliza lucrează într-o cafenea.

În timp ce ducea comanda unui client, s-a dezechilibrat și a vărsat toată cafeaua pe jos. Nu s-au pătat haine, nu s-au spart cești, dar a trebuit să mai facă un drum până la espressor.

„Îmi cer scuze!”, a spus ea, cu un zâmbet stângaci.

Clientul, un bărbat pe la 50 de ani, i-a răspuns liniștit:

„Nu-i nimic. Vă mulțumesc!”

În timp ce savura cafeaua, clientul nu reușea să-și scoată din minte chipul Elizei și zâmbetul ei. Fără să știe de ce, și-a scos telefonul și a sunat-o pe fiica lui.

— Anastasia, iubirea mea, poți vorbi? (pauză) Uite… aș vrea să-ți spune ceva. Tu nu ai nicio vină pentru ce se întâmplă între mine și maică-ta. E o problemă între noi doi și nu are legătură cu tine. Știu că te afectează, dar aș vrea să înțelegi că nimic din toate astea nu se întâmplă din cauza ta. (pauză) Anastasia… îmi pare foarte rău pentru tot ce se întâmplă. Te rog să mă ierți! (pauză lungă) Da… poate mergem împreună să mâncăm ceva bun, la restaurant. (își sprijină fruntea cu mâna dreaptă) Da… o luăm și pe mama. Da, cum vrei tu.

Băiatul de la bar observă scena și îi șoptește Elizei:

— Ai nevoie de ceva? Ești bine?

Eliza tace câteva clipe, apoi, cu un firicel de voce, spune:

— Trebuie să-mi iau câteva zile libere. Mama a căzut pe scări și e la spital…

Băiatul își mușcă buza:

— N-am știut… Te rog să mă ierți! Te-am grăbit aiurea cu cafeaua… Iartă-mă!

Pe ușa cafenelei intră o femeie într-un palton crem. La gât poartă o eșarfă lungă de cașmir. Privirea i se oprește asupra clientului. Se apropie și se așază la masa lui.

Dacă cineva i-ar fi privit atent, ar fi observat că stăteau față în față câteva minute bune fără să spună nimic. Aerul din cafenea devenea tot mai greu.

La un moment dat, bărbatul își drege vocea:

— Am vorbit cu Anastasia. Am încercat să-i explic că nu are nicio vină pentru tot ce s-a întâmplat.

— Mulțumesc… Cam așa e. (pauză) Femeia își scoate eșarfa de cașmir, ca și cum ar avea nevoie să respire mai liber. Ridică ochii și spune:

— Am greșit amândoi. Te rog să mă ierți. Te-am judecat foarte aspru. Și tu ai avut un comportament nepotrivit… Cred că acum putem privi lucrurile cu mai multă maturitate. Am dat-o în bară amândoi. Îmi pare foarte rău că te-am rănit. Nu știu dacă asta e o împăcare, dar cred că trebuie să facem măcar un pas. Acesta este pasul meu: te rog să mă ierți!

Bărbatul lăcrimează. Încearcă să-și ascundă ochii, dar nu reușește.

— Să știi că am început să merg la Alcoolicii Anonimi. Am fost deja la două întâlniri… (pauză)  Îmi pare rău. Am greșit tare de tot. Ai avut dreptate. De ani de zile nu mai sunt eu. (pauză grea) Te rog să mă ierți…

— Da, mamă… (se aude vocea Elizei, vorbind la telefon) Sunt la lucru. Mai durează puțin. Am chemat-o pe colega mea să vină mai devreme și de aici vin direct la tine. (pauză) Ce să-ți aduc? (pauză) Mamă… stai puțin… Cum să-ți ceri iertare pentru asta? A fost un accident. I se poate întâmpla oricui. (pauză scurtă) Te rog, nu spune asta… Cum să-ți ceri tu iertare pentru că ești la spital? Te rog, încearcă să te gândești la altceva. O să treacă. Mai greu, dar o să treacă. Da? Mai am puțin de lucru și vin cât pot de repede. Iartă-mă că te-am lăsat acolo singură…

Băiatul de la bar se apropie de Eliza:

— Mergi. Cătălina mi-a scris că iese acum de la metrou.

Eliza, tocmai punând telefonul în geantă, îi zâmbește cu recunoștință.

Femeia cu eșarfa se ridică. Soțul ei la fel. Se îmbrățișează fără să-și spună nimic. Rămân așa câteva clipe. Apoi ea își ia poșeta și eșarfa și pleacă.

„Iartă-mă.”

„Îmi pare rău.”

„Te rog să mă ierți.”

Ce greu rostim aceste cuvinte…

Și totuși, câtă putere se ascunde în ele!

Mai sunt câteva zile până pe 25 decembrie. Câteva zile în care încă mai avem timp să alungăm umbrele din sufletul nostru.

După alergătura pentru cadouri, după pregătirile și listele bifate, îți propun ceva simplu:

10 minute pentru tine.

10 minute de liniște.

Respiră. Iartă. Împacă-te.

Mai ales cu persoana care te privește din oglindă.

Lasă în urmă poveștile care îți întunecă sufletul. Desparte-te de ele. Definitiv.

Și primește, în „ieslea” ființei tale, vestea cea bună:

Iertarea, Dragostea și — mai ales — Speranța.

Îți mulțumesc că faci lumea aceasta mai frumoasă prin dragostea, iertarea și bunătatea sufletului tău.

Te îmbrățișez cu mult drag,

Ștefan

PS. Crăciun fericit!

PS2. Să fii Iubire. Să fii Bucurie. Să fii Recunoștință.